Articole noi

Baie de hotel – idei de amenajare inspirate și dotări necesare pentru crearea unui spațiu funcțional și cu bun-gust

În majoritatea cazurilor, atunci când rezervă o cameră de hotel pentru a călători fie în scop profesional, fie personal, oamenii acordă o atenție sporită designului băii, dar și dotărilor ei. Deci, având în vedere faptul că, de cele mai multe ori, acest spațiu reprezintă un factor de influență foarte mare, orice baie de hotel sau de pensiune, după caz, trebuie să îndeplinească câteva criterii de bază pentru a oferi măcar un minim necesar. 

Acest articol conține informații relevante despre cum ar trebui să arate o baie de hotel cu bun-gust, astfel încât să creeze clienților o impresie cât mai bună pe perioada șederii și pentru ca, în viitor, să revină fără ezitare. De asemenea, sunt evidențiate dotările necesare din orice baie de hotel, astfel încât fiecare turist să fie tratat pe măsură. Mai mult decât atât, sunt prezentate câteva sfaturi și reguli pe care entitățile care activează în industria HoReCa trebuie să le ia în considerare, pentru a-i face pe oaspeți fericiți de fiecare dată.

1. Baie de hotel: idei de amenajare pentru crearea unui spațiu chic

În zilele noastre, orice unitate de locuit pentru o scurtă perioadă de timp, așa cum sunt camerele hotelurilor și a pensiunilor, trebuie să aibă, pe lângă un dormitor, o baie amenajată și dotată adecvat. Însă, înainte de toate, atunci când se lucrează la proiectarea unui astfel de spațiu, este fundamental să fie privit din punctul de vedere al oamenilor care se vor caza aici, pentru ca pe perioada șederii să se simtă cât mai confortabil și, desigur, să nu nu le lipsească absolut nimic. De aceea, trebuie creat un profil al clientului pentru a-i cunoaște nevoile și dorințele.

În ceea ce privește amenajarea unei băi de hotel, trebuie îndeplinite mai multe aspecte care sunt de o reală importanță, de la construirea unui spațiu suficient de mare pentru a permite libertatea de mișcare a vizitatorilor, până la amplasarea wc-ului la o înălțime potrivită față de podea, împreună cu multe altele. Prin urmare, din dorința de a crea spații confortabile și plăcute la vedere, în rândurile de mai jos sunt câteva idei foarte bune de amenajare a unei băi de hotel care pot servi ca sursă de inspirație.

Utilizarea optimă a spațiului 

Categoric, trebuie gândit un plan de proiectare în care sunt incluse doar elementele indispensabile într-o baie de hotel. De altfel, este fundamental să se achiziționeze doar piese de mobilier de calitate, pentru o durabilitatea mai mare și, firește, pentru ca rezultatul final să fie cel dorit, conform standardelor proprietății.

În același timp, pentru un nivel de satisfacție cât mai mare al clienților, trebuie, de asemenea, ca fiecare piesă să fie amplasată astfel încât să se creeze un spațiu estetic și funcțional, în care se poate păstra, fără probleme, curățenia. Până la urmă, orice baie dintr-un hotel sau dintr-o pensiune ar trebui să fie într-o condiție foarte bună, astfel încât să creeze oamenilor părerea că, parcă, ei o folosesc pentru prima oară până în momentul respectiv. În acest sens contribuie, fără îndoială, și angajații cu atribuții de curățenie și igienizare, însă, sarcinile lor de muncă pot fi simplificate semnificativ dacă baia conține elementele strict necesare.

Necesitatea unei iluminări eficiente

Trebuie ca managerii de hotel să asigure o iluminare adecvată, indiferent dacă este naturală sau dacă este artificială, provenind de sus sau din lateral. Oricum, câteva corpuri de iluminat deosebite, cu diferite forme, vor aduce un plus de valoare spațiului. 

O iluminare excelentă este esențială în orice baie de hotel, fiindcă dacă este realizată corect, se va crea impresia de mai mult spațiu, mai ales dacă predomină albul. Totuși, dacă încăperea nu are o suprafața generoasă, poți opta pentru combinarea camerei de zi cu baia folosind un perete despărțitor din sticlă sau dintr-un alt material transparent. În acest mod, lumina naturală va pătrunde cu ușurință, iar efectul vizual al unirii celor două spații va fi unul mai mult decât încântător. 

Când vine vorba despre sursele de lumină care urmează să fie selectate și montate în băile de hotel, fiecare caracteristică are importanță, mai ales dacă urmează să fie amplasate mai multe într-un singur loc, una lângă cealaltă. Nu uita că fiecare detaliu contează, chiar și locul în care vor fi poziționate.

Așadar, pentru a crea efectul dorit și de a înlocui, într-o anumită măsură, nevoia de lumină naturală din baie, acordă maximă atenție culorii și intensității lor. 

Amplasarea unui geam mare pentru o priveliște magnifică

Cu siguranță, o priveliște spectaculoasă de la fereastră va fermeca orice vizitator și îl va face să vrea să se întoarcă într-o bună zi. Dacă ai această posibilitate, cel mai bine ar fi ca lângă fereastră să fie montată cada sau dușul. Astfel, oamenii, în timp ce se relaxează, pot să admire priveliștea, minute în șir și să se bucure din plin de experiența trăită aici, indiferent de nivelul clădirii la care sunt cazați. Totuși, pentru a se bucura de intimitate, se poate monta draperii sau geamuri reflectorizante, iar astfel din exterior nu se va vedea absolut nimic.

Includerea unor stiluri de design interior actuale și a materialelor în tendințe

Printre preferințele pasionaților de călătorii în materie de design interior al băilor de hotel, respectiv de pensiune, se numără plăcile ceramice, deoarece oferă o notă distinctivă. Din fericire, ideile de amenajare existente pentru aceste încăperi sunt nelimitate. Deci, cei ce se ocupă de acest proiect pot opta pentru mai multe stiluri, iar printre cele mai potrivite sunt cel minimalist și cel modern. Totodată, pot include, dacă consideră că este agreabil, mai multe materiale naturale, cum ar fi piatră, lemn sau bambus.

Nu în ultimul rând, în această împrejurarea trebuie să se sublinieze și următoarea idee: este crucial ca atunci când se dorește amenajarea unei băi de hotel, respectiv de pensiune, să se ia în considerare faptul că trebuie să existe o coerență între stilul spațiului respectiv și cel al entității HoReCa. 

2. Cum ar trebui să fie dotată o baie de hotel pentru a se acorda stelele?

În zilele noastre, când aducem în discuție industria ospitalității, mai exact modul în care ar trebui să fie dotată baia unui hotel sau a unei pensiuni, vorbim automat despre o diversitate de articole de baie și de facilități. Așadar, o mare parte dintre hoteluri, pensiuni și alte proprietăți cu camere de închiriat, în care oamenii se pot bucura de momente speciale, trebuie echipate cu produse special fabricate în acest sens. În continuare se vor enumerate articolele necesare într-o baie, alături de motivele pentru care este importantă achiziția lor de către proprietarii de hoteluri, pensiuni și, chiar de cei care doresc să se bucure în propria locuință de un confort sporit.

Categoric, există câteva produse hoteliere pentru baie și cosmetice pentru hotel care nu trebuie să lipsească sub nicio formă dintr-o proprietate care se respectă și care își dorește să obțină stele. În catalogul magazinului nostru online vei găsi articole excelente pentru dotarea băilor de hotel, ideale și pentru băile locuințelor personale, mai precis prosoape de baie și halate de baie de calitate, iar cuvintele folosite în descrierea produselor reflectă întocmai realitatea. 

În plus, aici ai posibilitatea să descoperi o gamă variată de produse, confecționate din materiale de calitate, de diverse mărimi și cu diferite modele, care contribuie la crearea unor amintiri de neuitat într-un loc inedit. Mai mult, facilitățile disponibile din camere reprezintă cheia pentru a încuraja recenziile pozitive și, bineînțeles, șansele ridicate de păstrare a fidelității clienților.

De ce sunt importante halatele de baie într-un hotel/într-o pensiune?

Indiscutabil, din dotările unei băi de hotel trebuie să facă parte halatele de baie, întrucât scopul lor principal este acela de a acoperi corpul oaspeților, mai ales, atunci când ies de la duș, respectiv după ce se spală și până când aleg o ținută de îmbrăcat.

Pentru o ședere cât mai plăcută, majoritatea camerelor de hotel ar trebui să fie dotate cu obiecte folositoare vizitatorilor, inclusiv halate de baie. În mod ideal, acestea ar trebui să fie fine și comode, fabricate din materiale de calitate și respirabile, unisex, pentru a putea fi purtate atât de către femei, cât și de bărbați și preferabil albe. În plus, având în vedere faptul că piesa respectivă de îmbrăcăminte este confecționată dintr-un material similar cu cel al prosoapelor de baie sau chiar identic, va fi posibilă o absorbție a apei mai rapidă după spălare.

De ce sunt esențiale prosoapele de baie într-un hotel/într-o pensiune?

Un alt factor de influență major îl reprezintă prosoapele de baie, produse practice pentru absorbția apei de pe mâini și alte părți ale corpului. Uneori, ele sunt folosite și de către persoanele de gen feminin pentru a-și prinde părul după spălare.

Aceste articole de baie trebuie să fie accesibile oricărui vizitator odată cu închirierea unei camere, deoarece reprezintă șansa unei proprietăți de a face o impresie mult mai bună, întrucât au fost luate în vedere nevoile lor. Totuși, pentru a fi posibil acest lucru, este esențial ca prosoapele de baie să fie fabricate din materiale de calitate, să fie plăcute la vedere și, desigur, să fie foarte curate. 

În plus, produsele de igienă sunt cele care, de asemenea, vor încânta și pe cei mai pretențioși dintre vizitatori. Printre cele mai apreciate și utilizate articole de baie din această categorie, preferate de turiști, se numără:

  • Șampon și/sau balsam;
  • Gel de duș;
  • Pastă de dinți și periuță de dinți de unică folosință;
  • Cască de duș de unică folosință;
  • Pilă de unghii de unică folosință;
  • Dischete demachiante;
  • Săpunuri.

Firește, un hotel de prestigiu poate să ofere multe alte facilități bonus față de cele menționate anterior pentru bunăstarea clienților, în funcție de nevoile și dorințelor profilului clientului lor.

3. Dotarea băii de hotel și amenajarea ei: sfaturi și reguli pentru o încăpere conform dorințelor clienților

În cazul în care ești la început de drum cu afacerea ta din domeniul HoReCa sau, pur și simplu, dorești să aduci îmbunătățirile necesare în vederea obținerii de stele sau margarete, este esențial să urmezi câteva sfaturi și reguli care te vor ajuta să îți îndeplinești obiectivele setate. În rândurile care urmează sunt notate informațiile de care ai nevoie pentru ca afacerea ta să aibă succes și, evident, pentru ca invitații tăi să beneficieze de clipe memorabile. 

Iată 6 sfaturi pentru o dotare și amenajare corespunzătoare a hotelului/pensiunii pe care o deții:

  • Asigură-te că iluminarea este magnifică în fiecare baie din clădire;
  • Alege un covor de baie drăguț și antiderapant care să absoarbă apa;
  • Achiziționează halate și prosoape de baie de calitate;
  • Cumpără un dispozitiv cu uleiuri parfumate pentru un miros plăcut în încăpere;
  • Investește în piese de mobilier, instalații sanitare și decorațiuni calitative.

Un alt sfat, la fel de important, precizat și în rândurile de mai sus, este ca stilul de design interior adoptat al băii să se potrivească cu cel al hotelului, pentru o estetică unitară.

Totodată, câteva reguli care trebuie urmate cu strictețe sunt:

  • Orice baie dintr-un hotel sau dintr-o pensiune trebui să aibă o oglindă de dimensiuni mari, bine fixată pe perete;
  • Trebuie să existe prosoape de baie și halate albe de baie de calitate, inclusiv alte articole de baie;
  • Existența unui coș de gunoi mic în baie;
  • Cârlige montate pe ușa de la baie sau pe unul dintre pereți;
  • Role de hârtie igienică suplimentară (½ bucăți).

Și, bineînțeles, poate cea mai importantă regulă dintre toate este păstrarea unei curățenii impecabile, realizată de personalul hotelului/pensiunii chiar și pe perioada șederii oaspeților. Atenția trebuie îndreptată în mod special asupra igienizării corecte a băilor și a frecvenței în care este realizat acest demers, deoarece, cu siguranță, toți oamenii pun accent pe sănătatea lor și își doresc să se bucure de condiții prielnice de trai oriunde merg.

În concluzie, fie că este vorba despre un hotel, fie despre o pensiune, este important să se ia toate măsurile necesare pentru ca oaspeții să fie satisfăcuți pe toată perioada șederii, inclusiv să aibă la dispoziție anumite facilități. De aceea, ia în considerare ideile de amenajare din acest articol pentru a crea băi plăcute din punct de vedere estetic, dar și de dotările necesare care reprezintă factori de influență care pot schimba radical părerea generală a oamenilor în ceea ce privește experiența trăită. Asigură-te că totul este pe măsura așteptărilor invitaților și obține un hotel demn de acordat cât mai multe stele, respectiv o pensiune minunată pentru cât mai multe margarete!

Sursă foto: Freepik.com, Pinterest.com, Pexels.com